Breaking News ➤
Insectele mg – o alternativ la insecticide!
 

infoomg

Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

 
 
infoomg.ro Scroll scroll
down
 
 

Noul Syngenta Seedcare Institute, inaugurat în Minessota

18/01/2018 by: admin

La începutul acestei luni, în S.U.A., la Stanton (Minnesota), concernul Syngenta a prezentat noul său centru pentru cercetări în domeniul tratamentului semințelor. Investiția, care a costat aproximativ 20 de milioane USD, este unul dintre cele mai mari laboratoare din acest domeniu, la nivel mondial.

De cinci ori mai mare decât vechiul laborator, pe a cărui structură a fost dezvoltat, centrul cuprinde, printre altele, laboratoare de testare climatizate, facilități de tratare a semințelor, precum și echipamente de ultimă generație pentru controlul calității.

În acest centru se pot crea tratamente pentru semințe, pornind de la necesitățile unor clienți individuali, apoi, integrând necesitățile acestora, să se ajungă la scala clienților comerciali de mari dimensiuni. În cadrul institutului se pot simula diverse condiții climatice, ceea ce permite ajustarea rețetelor de tratare atât la condițiile din timpul și din zona plantării, cât și la tehnologiile de aplicare a tratamentelor.

Noul Seedcare Institut va permite  Syngenta să satisfacă cererea tot mai mare a fermierilor și a companiilor care distribuie semințe.

Tratamentul semințelor în America de Nord reprezintă mai mult de 30% din piața mondială.

La nivel global, Syngenta investește mai mult de 1,36 mld.$ anual în cercetare și dezvoltare.

 

Articolul original este disponibil pe http://www.agprofessional.com/new-products/syngenta-seedcare-institute-opens-minnesota?mkt_tok=eyJpIjoiTWpoaFpEQXlNakZrTUdabSIsInQiOiJkemQ3TTFaSVlcL0xIM2VOeXpPSVlwa0hJSnNpTnZqNCtXM3NySHdIcldpQWRXK1FTUWZxUkc5WW9JMHE4WTJ3aVVleW5LRkplYmVzT0JnQVByUUhvNTg3elFhMWhNcW1jS3FnYlJ1UWFDWGM9In0%3D

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
InfoOMG
Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

Facebook Twitter Youtube