Breaking News ➤
Insectele mg – o alternativ la insecticide!
 

infoomg

Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

 
 
infoomg.ro Scroll scroll
down
 
 

COMUNICAT EUROPABIO: Comisia trebuie să acționeze în cazul studiilor obligatorii inutile de 90 de zile din evaluarea siguranței OMG-urilor

18/01/2018 by: admin

La adoptarea regulamentului nr. 503/2013, Comisia Europeană a inclus ca parte a evaluării siguranței organismelor modificate genetic realizarea unui studiu obligatoriu care să arate rezultatele hrănirii șoarecilor de laborator cu acestea pe o perioadă de 90 de zile. Același regulament stipulează că reprezentații Comisiei vor monitoriza rezultatul proiectului GRACE și vor revizui această cerință. În plus, legislația Uniunii Europene (directiva 2010/63/UE) explică principiul ”celor trei R” (din limba engleză: replace-reduce-refine/ înlocuiește-reduce-perfecționează) și face o cerință fermă la nivel legal înlocuirea, reducerea și perfecționarea procesului de utilizare a animalelor în scopuri științifice.

GRACE (GMO Risk Assessment and Communication of Evidence) este un proiect al Comisiei Europene inițiat în anul 2012 de către un consorțiu academic independent cu scopul de a evalua diferite tipuri de studii de hrănire a animalelor cu alimente și furaje MG pentru a determina valoarea lor științifică în evaluarea siguranței acestora. În urma acestui proiect, s-a ajuns la concluzia că nu există nicio justificare științifică pentru studiile obligatorii de hrănire a șoarecilor pe o perioadă de 90 de zile cu furaje și alimente MG și că cercetările ar trebui realizate pornind de la anumite ipoteze și adaptate de la caz la caz.

“Recunoaștem rezultatele proiectului GRACE finanțat din fonduri europene și, în special, recomandarea de a înlătura studiile obligatorii de hrănire a șoarecilor de laborator pe o perioadă de 90 de zile ca parte a evaluării siguranței organismelor modificate genetic”, a declarant Beat Späth, directorul diviziei de biotehnologii agricole din cadrul EuropaBio, Asociația Europeană pentru Bioindustrii.

"Cerem Comisiei să își urmeze propriile reglementări și să revizuiască necesitatea realizării studiilor de hrănire pe o perioadă de 90 de zile a rozătoarelor în acord cu recomandarea GRACE", a mai adăugat Späth.

EuropaBio crede că evaluările de siguranță în EU ar trebui să respecte abordarea de la caz la caz și să ia în considerare doar studii făcute la cerere care oferă plus valoare din punct de vedere științific depinzând de proprietățile fiecărui organism modificat genetic în parte. Studiile obligatorii, precum cele incluse în regulamentul nr 503/2013, nu contribuie la sporirea siguranței și fac termenele evaluărilor acesteia și mai lungi adăugând întârzieri celor documentate deja care fac parte din procesul aprobării organismelor modificate genetic.

 
 
 

Related posts

 
 
 
 
 
 
InfoOMG
Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

Facebook Twitter Youtube