Breaking News ➤
Insectele mg – o alternativ la insecticide!
 

infoomg

Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

 
 
infoomg.ro Scroll scroll
down
 
 

Cercetătorii indieni au creat un nou soi de bumbac MG, rezistent la musculița albă

18/01/2018 by: admin

După bumbacul Bt Monsanto, un nou soi transgenic, dezvoltat de oamenii de știință locali, este supus atenției autorităților indiene.

Multă lume este interesată de modul în care autoritățile de reglementare, respectiv Comitetul de evaluare genetică (GEAC), va reacționa la acest bumbac „Made in India”, atunci când dezvoltatorii săi vor solicita aprobarea pentru cultivarea sa.

Noul bumbac transgenic a apărut ca urmare a unei necesități stringente. În ultimul sezon, în regiunile Punjab și Haryana a avut loc o infestare masivă cu un parazit numit musculița albă. Daunele produse de această insectă rezultă atât în urma sugerii sevei din plantă, cât și prin transmiterea unor infecții virale.

Nici una dintre proteinele insecticide folosite în prezent în culturile de plante modificate genetic nu sunt eficiente împotriva musculiței albe.

Într-o lucrare publicată de curând în prestigioasa revista "Nature Biotechnology", o echipă de oameni de știință de la Institutul Național de Cercetare în Botanică (NBRI) din Lucknow, precum și alte instituții din cadrul Consiliului Cercetării Științifice și Industriale (CISR), au oferit un rază de speranță pentru a lupta împotriva musculiței albe.

Ca să găsească o armă eficientă, au examinat 38 de ferigi (plante care se reproduc prin spori și nu au nici semințe, nici flori) pentru a găsi o proteină care este toxică pentru respectivul parazit. Căutarea i-a condus la identificarea unei proteine prezente într-o ferigă comestibilă numită "Tectaria macrodonta", care interferează cu ciclul de viață al musculiței albe și, în final, o ucide. Ei au numit această proteină "Tma12". La pasul următor, au clonat gena care codifică informația pentru producerea acestei proteine și, folosind metode standard de inginerie genetică, au introdus-o în planta de bumbac.

Oamenii de știință au dezvoltat 16 linii de bumbac transgenic cu un conținut variabil de Tma12, pentru "experimente de teren " sau "studii de seră".

Ei susțin că toate liniile de bumbac transgenic produse s-au dovedit rezistente la infestarea cu insecta buclucașă, fără a fi detectată vreo scădere a potențialului productiv. În mod special, una dintre linii "a arătat un control excelent al musculiței albe și al parametrilor agronomici superiori, pe parcursul a patru generații".

Experimentele au arătat că populația de musculițe albe care se hrănesc cu frunze transgenice a scăzut rapid, în timp ce cea care s-a hrănit cu frunze de bază non-transgenice și-a păstrat rata de înmulțire.

Plantele transgenice au crescut în mod normal, iar randamentul a fost la același nivel cu cel al plantelor de control, protejate de pesticide, a declarat raportul.

Conform oamenilor de stiinta, Tma12 a vizat numai musculița albă și nu a afectat cărăbușul-buburuză, un prădător important al musculiței albe și o insectă benefică.

În afară de NBRI, la studiu au participat  și oamenii de știință de la Indian Agricultural Research Institute si Universitatea Panjab din Chandigarh.

Articolul original este disponibil pe http://www.tribuneindia.com/news/punjab/transgenic-cotton-to-target-whitefly/294005.html

 
 
 
 
 
 
 
 
 
InfoOMG
Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

Facebook Twitter Youtube