• Ce este biotehnologia agricolă?
  • Care sunt beneficiile culturilor MG pentru mediul înconjurător?
  • Prin ce diferă tehnologia MG faţă de ameliorarea clasică a plantelor?
  • Plantele MG sunt „naturale”? Nu ne jucăm „de-a Dumnezeu” atunci când modificăm genetic plantele?
  • Plantele MG sunt fertile sau agricultorii trebuie să cumpere sămânţă în fiecare an?
  • Contribuie plantele transgenice la scăderea consumului de pesticide?
  • Pot coexista culturile MG, convenţionale şi ecologice?
  • Pot să ajute culturile MG la combaterea foametei din ţările în curs de dezvoltare?
  • În ce constă procesul de autorizare a organismelor transgenice în Uniunea Europeană?

Ce este biotehnologia agricolă?

Biotehnologia agricolă acoperă o gamă largă de tehnologii, folosite pentru obţinerea unor culturi ameliorate, într-un mod mai bine ţintit şi mai eficient. Cea mai cunoscută tehnică de acest tip este modificarea genetică (denumită, mai corect, tehnologia ADN recombinat – sau ADN-r), care implică modificarea genelor existente sau includerea unor gene noi (provenite, deseori, de la specii neînrudite), pentru a le oferi hibrizilor plantei respective anumite caracteristici, a căror prezenţă este avută în vedere în mod deosebit. Cu toate acestea, termenul acoperă şi tehnici precum ameliorarea asistată de markeri, care oferă o eficacitate crescută faţă de ameliorarea convenţională. Indiferent de tehnologia utilizată, culturile pot fi destinate consumului alimentar, obţinerii materialelor biodegradabile sau producţiei de energie.

Generaţia actuală de culturi comerciale modificate genetic (OMG), care sunt rezistente la erbicide, boli şi dăunători, le oferă agricultorilor nişte beneficii directe. În acelaşi timp, utilizarea lor poate ajuta şi la creşterea biodiversităţii de pe suprafeţele agricole, reducerea nevoii de a aplica tratamente chimice, îmbunătăţirea calităţii solului şi scăderea eroziunii acestuia. În general, producţiile medii şi calitatea culturilor sunt cel puţin la fel de bune ca ale hibrizilor pe care le înlocuiesc, diminuând nevoia de a invada alte şi alte habitate naturale fragile. Prin reducerea tratamentelor şi aratului, care conduc la economii semnificative de combustibili şi la scăderea emisiilor de dioxid de carbon, aceste culturi pot avea o contribuţie importantă la demersurile europene legate de modificările climatice. Generaţiile următoare de culturi obţinute prin biotehnologie – dintre care unele sunt deja pe punctul de a fi comercializate – vor oferi o paletă mai largă de avantaje, dintre care unele ţin de calitatea nutritivă mai bună, iar altele de faptul că vor putea fi folosite ca materii-prime în industrie şi în sectorul farmaceutic. Avantajele legate de producţiile medii şi caracteristicile agronomice vor fi oferite în continuare, inclusiv cele prin care se încearcă practicarea unei agriculturi „imune la climă”.

Care sunt beneficiile culturilor MG pentru mediul înconjurător?

Orice formă de agricultură are un impact asupra mediului. Efectul imediat este faptul că în momentul însămânţării culturilor, ecosistemele naturale sunt dizlocate. O agricultură productivă şi eficientă – pentru realizarea căreia culturile MG constituie unul dintre mijloace – poate creşte la maximum producţia medie de pe un teren, evitând, în acelaşi timp, nevoia extinderii suprafeţelor de cultură. Cei care susţin practicarea unor sisteme mai puţin intensive – care au producţii medii mult mai mici – cum ar fi agricultura biologică, susţin că acestea au un impact mai mic asupra mediului. De fapt, extinderea exploataţiilor de acest tip ar necesita cultivarea unor suprafeţe mai mari, iar acest lucru ar afecta ecosistemele naturale.

Prin biotehnologie, pot fi reduse şi alte efecte ale agriculturii. Actualele culturi MG rezistente la erbicide – cum ar fi porumbul, rapiţa sau sfecla de zahăr – pot oferi agricultorilor o flexibilitate mai mare în combaterea buruienilor. De exemplu, pentru ca sfecla de zahăr convenţională să se dezvolte şi să dea producţii medii bune, trebuie să fie ferită de buruieni încă din stadiile cele mai timpurii de dezvoltare, fie prin aplicarea unor tratamente, fie prin praşilă mecanică. Hibrizii modificaţi genetic (MG) îi permit agricultorului să menţină sub control buruienile într-o fază ulterioară. Lăsarea buruienilor pe câmp pentru o perioadă mai lungă asigură hrana insectelor (şi, deci, a păsărilor) înainte de aplicarea ierbicidelor, iar mai târziu, buruienile lasă în urma lor un mulci format din plante moarte, care este şi el un habitat bun pentru insecte. După recolta de toamnă, culturile noi, de iarnă, pot fi însămânţate direct, fără a mai fi nevoie să se deranjeze structura solului prin arat. Acest sistem, care nu implică aratul („no-till”) – folosit pe scară largă şi de cultivatorii de soia –, ajută la păstrarea unei biodiversităţi mai mari în sol şi reduce nevoia de combustibili. Erbicidele cu spectru larg care sunt utilizate afectează numai plantele verzi şi prezintă siguranţă pentru sănătatea umană şi cea a faunei.

Porumbul MG rezistent la dăunători, care este deja cultivat în scopuri comerciale pe o suprafaţă limitată în Uniunea Europeană (în Spania, Cehia, Portugalia, Slovacia, Polonia şi România) şi la scară mai largă într-o serie de ţări din toată lumea, oferă şi el nişte beneficii pentru mediul înconjurător. Cultura este protejată de pierderile cauzate de sfredelitorii porumbului. Nu este nevoie ca aceşti dăunători să fie ţinuţi sub control prin tratamente, iar acest lucru afectează pozitiv speciile de insecte „nevizate”. În plus, ameliorarea producţiilor medii înseamnă şi faptul că nu mai este nevoie de extinderea suprafeţelor pentru a creşte producţia. Mai sunt şi alte evenimente de modificare genetică la porumb, care-i conferă acestuia rezistenţă la dăunători şi care îşi aşteaptă autorizarea în Uniunea Europeană; acestea oferă protecţie împotriva altor dăunători, cum ar fi viermele vestic al rădăcinilor (Diabrotica virgifera virgifera) sau aşa-numitul „gândac de 1 milion de dolari”, care în momentul de faţă se află într-un proces de răspândire rapidă în întreaga Europă şi determină pierderi importante la producţiile medii de porumb.

Prin ce diferă tehnologia MG faţă de ameliorarea clasică a plantelor?

Ameliorarea „convenţională” este bazată pe polenizarea încrucişată dintre două soiuri compatibile sexual. În general, ele fac parte din aceeaşi specie (cum ar fi grâul); însă ameliorarea poate avea loc şi prin implicarea unor specii înrudite (de exemplu, încrucişarea secarei cu grâul, pentru a produce Triticale, sau a afinelor şi zmeurei, pentru a produce aşa-numitele „tayberries”). Dar termenul acoperă şi tehnici cum ar fi mutaţiile induse prin radiaţii sau prin substanţe chimice. Scopul este acela de a obţine nişte hibrizi cu caracteristici mai bune, cum ar fi: producţia medie mai ridicată, o mai bună rezistenţă la boli, proprietăţi de depozitare mai bune, fără a introduce nici un fel de caracteristici negative. Sunt încrucişate liniile parentale corespunzătoare, apoi amelioratorul se bazează pe propria capacitate pentru a selecta tulpini noi, cu potenţial, din progenitura rezultată. Ameliorarea asistată de markeri ajută acest proces, confirmând prezenţa genelor dezirabile din fiecare plantă înainte de începerea procesului de ameliorare. Indiferent de tehnica utilizată, genomul noului hibrid este diferit de părinţi, însă regulile spun că nu aceasta este considerată o modificare genetică, termenul fiind rezervat doar pentru produsele obţinute prin tehnologia ADN-r.

Tehnologia MG are ca scop obţinerea unor hibrizi noi, prin adăugarea (sau modificarea expresiei) anumitor gene despre care se ştie că au capacitatea de a controla anumite caracteristici. Dat fiind faptul că ADN-ul este acelaşi în toate regnurile vegetale, animale şi în toate microorganismele, se pot transfera anumite gene între specii neînrudite, pentru a obţine caracteristica dorită. Acest lucru face din modificarea genetică o operaţiune mult mai selectivă (în sensul că numai câteva gene, purtătoare ale caracteristicilor respective, sunt inserate în genomul primitor), mai rapidă (se evită astfel parcurgerea etapelor prin care trebuie să fie cultivate mai multe generaţii de plante din hibrizi încrucişaţi, necesare în ameliorarea clasică) şi permite utilizarea plantelor pentru obţinerea unor molecule care nu pot fi produse altfel, cum ar fi vaccinurile sau plasticul ecologic. Acest lucru poate fi considerat ca o formă de ameliorare moleculară. Cu toate acestea, este considerat cel mai mult ca o tehnică de viitor, care va putea fi folosită în paralel cu ameliorarea sexuală convenţională, fiecare din aceste două tehnici putând fi folosită fie separat, fie în combinaţie, după cum este necesar, pentru a îmbunătăţi paleta de culturi agricole pe care o avem la dispoziţie. Dacă tehnicile convenţionale sunt eficace, ele pot fi folosite – însă modificarea genetică permite incorporarea unei serii mai largi de caracteristici utile, într-o cultură dată.

Plantele MG sunt „naturale”? Nu ne jucăm „de-a Dumnezeu” atunci când modificăm genetic plantele?

Avem tendinţa de a vedea toate lucrurile care sunt influenţate de om ca fiind nenaturale. Potrivit acestei definiţii, tot ceea ce se face în agricultură este nenatural, pentru că modifică habitatele existente pentru a cultiva alimente, în beneficiul nostru. Însă dacă privim acest aspect din alt unghi, observăm că nu facem decât ceea ce poate face specia noastră, la fel ca orice alt animal. Spre diferenţă de ele, noi nu deţinem nişte capacităţi genetice specializate, care să ne facă apţi pentru a trăi într-o nişă ecologică îngustă; în schimb, suntem o specie generalistă şi inovatoare, prin excelenţă. Omenirea nici nu ar fi putut să evolueze şi să prospere altfel decât gestionând şi adaptând resursele naturale.

Având în vedere faptul că prima cultivare deliberată a plantelor a apărut acum circa 10000 de ani, procesul continuu de selecţie şi ameliorare încrucişată de până acum ne-a dat plante de cultură care sunt foarte productive şi apte pentru recoltare şi consum, dar care au ajuns să nu mai aibă decât o foate slabă legătură cu formele sălbatice înrudite cu ele şi care nu ar putea concura cu acestea din urmă dacă nu ar fi cultivate şi îngrijite în aşa manieră încât să poată fi protejate împotriva dăunătorilor şi buruienilor. Din cauză că tot acest proces a avut loc de-a lungul multor secole, privim această situaţie ca pe ceva natural.

Modificarea genetică este un mijloc nou al amelioratorilor de plante pentru a obţine varietăţi mai bune, într-un mod mai eficient. Există mulţi oameni care cred că ar trebui să ne concentrăm pe rezultatele finale şi mai puţin pe tehnica folosită pentru a ajunge la ele. Plantele rezistente la erbicide sunt şi ele ameliorate prin încrucişări convenţionale, mutageneză şi selecţie, sau prin inserţia directă a unei anumite gene care codifică această caracteristică. Rezultatul final este acelaşi, însă societatea priveşte alternativa biotehnologiei ca fiind prin definiţie diferită.

Ca şi în cazul tuturor tehnologiilor noi care au un impact atât asupra oamenilor, cât şi a altor specii, este corect să se aibă în vedere şi implicaţiile morale şi etice ale acţiunilor noastre. Deşi există o minoritate de persoane care consideră că manipularea genetică „merge prea departe”, este important să observăm că nici una din religiile de largă răspândire nu văd vreo problemă în ce priveşte tehnologia în sine. Eventualele lor preocupări sunt legate de modul în care ar putea fi folosită această tehnologie. Această problemă este legitimă, însă nu înseamnă că biotehnologii „se joacă de-a Dumnezeu”.

Plantele MG sunt fertile sau agricultorii trebuie să cumpere sămânţă în fiecare an?

Toate plantele MG comercializate până acum sunt la fel de fertile ca şi corespondentele lor convenţionale. Cu toate acestea, oponenţii organismelor modificate genetic au atacat companiile care, pretindeau ei, intenţionau să folosească tehnologii GURTS* sau aşa-numita tehnologie „terminator”, care împiedică agricultorii să însămânţeze seminţe păstrate din recolta anterioară (http://www.isaaa.org/Kc/inforesources/publications/pocketk/Pocket_K21_(English).pdf). În prezent, ideea conform căreia pe piaţă se vinde sămânţă „terminator” a devenit deja un mit urban.

Recunoscând faptul că acest subiect este unul sensibil, pe piaţă nu există astfel de plante de cultură, iar companiile biotehnologice principale şi-au luat angajamentul de a nu folosi această tehnologie. De observat faptul că tehnologia GURTS nu trebuie confundată cu seminţele hibride. Deja, mulţi fermieri – mai ales din ţările dezvoltate – preferă să cumpere seminţe noi în fiecare an, pentru că dau producţii medii mai bune. În cazul culturilor hibride F1, cum ar fi porumbul şi multe specii legumicole, este preferabilă achiziţionarea seminţei noi, pentru că cea obţinută în urma recoltei nu mai produce la aceiaşi parametri. Totuşi, acest lucru nu a împiedicat cu nimic dominaţia seminţelor hibride de pe piaţă, chiar şi în ţări în curs de dezvoltare precum India.

Contribuie plantele transgenice la scăderea consumului de pesticide?

Hibrizii rezistenţi la ierbicide şi la insectele dăunătoare reprezintă peste 95% din totalul culturilor transgenice actuale. Ambele caracteristici contribuie la reducerea nevoii fermierului de a folosi produse de protecţie a culturii. De asemenea, ele permit realizarea unor modificări în practica de gestionare globală a culturilor, care, la rândul lor contribuie la reducerea efectelor cu potenţial negativ asupra sănătăţii şi mediului.

Aceasta a fost una din concluziile unui proiect de anvergură, efectuat recent, prin care s-a realizat o trecere în revistă a cantităţilor de substanţe agrochimice utilizate la hectar pentru culturile transgenice, prin comparaţie cu cele convenţionale, în urma colectării de date din surse publice, inclusiv din literatura de specialitate şi rapoartele publicate de instituţii de profil. Mai multe studii de largă acoperire, realizate în Statele Unite, au raportat un nivel mai scăzut al consumului de erbicide (până la 25-33%) la culturile rezistente la erbicide (rapiţă canola, bumbac, porumb, soia) decât la cele omoloage convenţionale.

De asemenea, pentru culturile de tip Bt, rezistente la insectele dăunătoare, multe studii ştiinţifice indică în mod constant o scădere a tratamentelor cu insecticide. În cazul Franţei, s-a estimat că cele 22 000 ha de porumb Bt cultivate în 2007 au permis economisirea a până la 8800 litri de insecticid. În Spania, cultivatorii de porumb Bt au aplicat cel puţin de trei ori mai puţine tratamente pe an faţă de cultivatorii de porumb convenţional.

Unul din cele mai bune exemple este bumbacul Bt: astfel, o anchetă la nivel naţional, realizată în India în 2003 a relevat faptul că agricultorii au reuşit să reducă tratamentele cu chimicale cu 60%, obţinând, totodată, o creştere de circa 29% a producţiei medii faţă de bumbacul convenţional, datorită controlului eficient al viermilor din specia Pectinophora gossypiella. Bumbacul MG s-a dovedit a aduce beneficii directe şi sănătăţii lucrătorilor de pe ferme, conform celor înregistrate în China (Pray et all 2002; „Five years of Bt cotton in China: the benefits continue1, The Plant Journal, 31(4), 423-430). În urma lansării pe piaţă a noii generaţii de culturi rezistente la insectele dăunătoare, vor apărea şi alte beneficii, care vizează o gamă mai largă de dăunători şi constau într-o serie de combinaţii de proteine Bt, scopul fiind acela de a diminua riscul creării unei rezistenţe.

Plantele transgenice rezistente la ierbicide le oferă fermierilor posibilitatea de a utiliza erbicide cu spectru larg, cu efect scăzut asupra mediului – în special glifosatul şi glufosinatul – care îi ajută să ţină sub control populaţia de buruieni din jurul culturilor aflate în perioada de vegetaţie. Acest lucru le oferă agricultorilor un anumit grad de flexibilitate, care înseamnă deseori o nevoie redusă de utilizare a erbicidelor. Alte beneficii pentru mediu rezultă şi din reducerea aratului („aratul de conservare”), care este posibil prin controlul eficient al buruienilor după răsărirea culturii, fapt care previne eroziunea solului şi reduce scurgerea substanţelor chimice aplicate, în rezervoarele de apă. În toate situaţiile, cel mai important factor nu este cantitatea de substanţă aplicată, ci tipul pesticidului utilizat şi impactul global asupra mediului. Atât culturile rezistente la insectele dăunătoare, cât şi cele rezistente la erbicide aduc beneficii mediului prin reducerea cantităţilor de produse de protecţie aplicate acestor culturi.

Pentru materiale şi surse suplimentare – raportul din 2006 al Comisiei de Specialişti în Domeniul Biosecurităţii, din Elveţia (Swiss Expert Committee for Biosafety) face o trecere în revistă a literaturii ştiinţifice pe această temă: http://www.agroscope.admin.ch/data/publikationen/ART_SR_01_E.pdf

PG Economicspublică o evaluare anuală a impactului global al culturilor MG: vezi G. Brookes şi P. Barfoot, 2009, „GM crops: global socio-economic and environmental impacts 1996-20072, PG Economics Ltd, UK, Dorchester, disponibil la: http://www.pgeconomics.co.uk/pdf/2009globalimpactstudy.pdf.

EuropaBio factsheet: EuropaBio answers the question of the Friends of the Earth Report “Who benefits from gm crops?” with real facts and figures

Pot coexista culturile MG, convenţionale şi ecologice?

Conceptul coexistenţei este deja bine împământenit, iar agricultorii ar trebui să poată cultiva ceea ce doresc fără riscul înregistrării unor pierderi economice din cauza activităţii vecinilor lor. Ar trebui precizat aici că aspectul coexistenţei este unul strict economic, care nu are nici o legătură cu siguranţa alimentară, având în vedere faptul că aceste culturi trec prin nişte evaluări exhaustive în privinţa siguranţei lor înainte de a li se permite intrarea pe piaţă. Coexistenţa nu este o noţiune nouă. Ea se aplică, de exemplu, şi pentru evitarea derivei substanţelor chimice în culturile învecinate celei tratate, atunci când se aplică erbicide. La fel, dacă, de pildă, este vorba de o cultură tehnică precum rapiţa, este important ca fenomenul polenizării încrucişate să fie menţinut la minimum. De asemenea, amelioratorii trebuie să stabilească şi să menţină un nivel clar al purităţii seminţelor pe care le produc şi să asigure acest lucru printr-o distanţă de separare minimă între soiurile compatibile. Cu toate acestea, este inevitabilă prezenţa unui nivel scăzut de polenizare încrucişată, chiar şi pe distanţe semnificative, iar nivelurile de toleranţă sunt stabilite în mod realist, ţinând cont tocmai de acest lucru.

În cazul culturilor convenţionale şi ecologice, s-a fixat un prag maxim de 0,9% al conţinutului transgenic, care impune etichetarea, atât timp cât cultivatorul demonstrează că a luat toate măsurile de precauţie pentru a preveni încrucişarea. În sector, acest fenomen este cunoscut sub denumirea de limită a prezenţei nedorite. În cele mai multe cazuri, conţinutul măsurat al materialului transgenic este cu mult sub pragul de 0,9%. În caz contrar, se impune etichetarea. Atât timp cât acest nivel poate fi respectat, coexistenţa este perfect posibilă şi nu ridică nici o problemă. Cei peste zece ani de cultivare a porumbului Bt, în Spania au demonstrat faptul că fermierii pot să pună în aplicare conceptul coexistenţei. Efectiv, în ciuda faptului că acest aspect a fost considerat problematic de către activiştii anti-OMG, foarte puţini fermieri au avut vreodată vreo problemă. Trebuie observat şi faptul că există voci din cadrul mişcării ecologice care ar dori să se respecte un nivel de toleranţă zero al conţinutului MG din produsele ecologice; însă acest tip de aşteptare este nerealist. Dacă un asemenea nivel ar fi introdus, ar însemna fie sfârşitul agriculturii ecologice din cauza lipsei de seminţe, fie eliminarea opţiunii celorlalţi de a însămânţa seminţe MG, pentru a evita apariţia unor probleme pe nişte exploataţii care împreună reprezintă sub 5% din suprafaţa agricolă totală a Europei.

Măsurile necesare asigurării coexistenţei variază de la o cultură la alta şi de la o regiune la alta, iar reglementările Uniunii Europene le oferă statelor-membre latitudine în luarea măsurilor pe care acestea le consideră oportune pentru a respecta pragul prevăzut în Reglementarea (EC) 1829/2003, pentru produsele alimentare/furajere MG (în care încă nu s-a convenit pragul referitor la seminţe). De asemenea, Comisia Europeană a emis şi Recomandarea 2003/556/EC, care conţine linii directoare referitoare la elaborarea unor strategii şi bune practici la nivel naţional.

Pentru mai multe informaţii legate de progresul din acest domeniu, vă invităm să consultaţi: „New case studies on the coexistence of GM and non GM crops in European agriculture3, în raportul tehnic EUR 22102 EN, European Communities, 2006, http://ftp.jrc.es/EURdoc/eur221020en.pdf .

Pot să ajute culturile MG la combaterea foametei din ţările în curs de dezvoltare?

Siguranţa alimentară este una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm astăzi, iar soluţia este clară: trebuie să găsim căi prin care să producem mai multă hrană, în acelaşi timp cu reducerea, în continuare, a impactului practicilor agricole asupra mediului.

Unul dintre obiectivele de dezvoltare ale mileniului, la care s-au angajat 189 de ţări-membre ale Naţiunilor Unite, este acela de a reduce la jumătate foametea în perioada 1990 şi 2015. Este o sarcină destul de dificilă, având în vedere faptul că populaţia lumii este estimată să crească cu peste o treime (respectiv, cu 2,3 miliarde de oameni) în perioada 2009-2050. Se prognozează faptul că această creştere va avea loc aproape integral în ţările în curs de dezvoltare. Acest lucru înseamnă faptul că hrănirea unei populaţii mondiale de 9,1 miliarde în 2050 ar necesita o creştere a producţiei actuale de alimente de circa 70% (şi chiar de aproape 100% în unele ţări în curs de dezvoltare). Având în vedere posibilităţile limitate de extindere a suprafeţelor, se aşteaptă ca 90% din creşterea producţiei de culturi agricole să rezulte din producţiile medii mai mari şi dintr-o agricultură cu un nivel intensiv mai ridicat. În acelaşi timp, producţia agricolă trebuie să devină mai sustenabilă şi are nevoie de metode de cultură care să utilizeze mai puţine suprafeţe, mai puţină energie şi mai puţine resurse naturale, cum ar fi apa. Tehnologia MG nu va putea oferi singură toate soluţiile la aceste probleme, însă oferă un instrument important în acest sens, care nu poate fi ignorat.

Grupurile care organizează campanii de opoziţie pretind că omenirea nu are nevoie de alimente de mai multe, ci de o distribuţie mai bună a acestora şi de un acces mai bun la ele. Fără îndoială, sărăcia este un factor determinant major al foametei şi există oameni care nici măcar nu-şi pot permite să cultive sau să cumpere hrană suficientă. O infrastructură rutieră adecvată ar ajuta şi ea la o distribuţie mai bună a surplusului de alimente. Cu toate acestea, puţini se îndoiesc de nevoia de a produce mai multă hrană, pe măsură ce populaţia globului creşte într-un ritm atât de semnificativ.

Biotehnologia culturilor agricole ca instrument de dezvoltare a fost supusă unor evaluări critice de către mai multe grupuri de specialişti, iar F.A.O. (http://www.fao.org/biotech/) a emis în acest sens declaraţii care sprijină acest domeniu de activitate. Toate rapoartele de până acum arată rolul esenţial pe care biotehnologia agricolă, plantele MG îl pot juca prin îmbunătăţirea producţiilor medii, rezistenţa la secetă, depozitarea în condiţii bune după recoltare şi calităţile nutritive ridicate. Există un consens în privinţa faptului că pentru a beneficia pe deplin de pe urma acestor tehnologii, ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi consolideze sistemele politice, instituţionale şi legislative. Dar există deja şi o serie de proiecte destinate tocmai nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare – inclusiv cel al „Orezului auriu”, care se află acum pe masa de lucru a Institutului Internaţional pentru Cercetări din Domeniul Culturii Orezului4 (http://www.irri.org/) şi care este preconizat să fie lansat pe piaţă în 2011; apoi proiectul „Biocassava plus” (http://biocassavaplus.org/), prin care se intenţionează ridicarea nivelului nutritiv al acestui aliment de bază din Africa; precum şi proiectul Water Efficient Maize5 (www.aatf-africa.org), prin care se pun la punct hibrizi de porumb rezistenţi la secetă, adecvaţi nevoilor locale.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să consultaţi: FAO (http://www.fao.org/DOCREP/006/Y5160E/Y5160E00.htm) şi Nuffield Council of Bioethics6 (http://www.nuffieldbioethics.org/go/print/ourwork/gmcrops/introduction).

În ce constă procesul de autorizare a organismelor transgenice în Uniunea Europeană?

Pentru orice însămânţare a unui lot de testare a culturilor MG este nevoie de o autorizaţie specifică (conform Directivei 2001/18). Dacă se intenţionează cultivarea în scopuri comerciale în Europa, are loc un proces de evaluare mult mai îndelungat, conform prevederilor aceleiaşi directive. Importurile sunt şi ele evaluate din punctul de vedere al siguranţei alimentare, conform Reglementării referitoare la alimentele şi furajele MG (1829/2003). Principiile de bază în acest proces sunt următoarele:

  1. Evaluarea riscurilor se face pentru fiecare caz în parte, pas cu pas, precum şi pe baza utilizării avută în vedere în fiecare situaţie; ea este realizată de comisii de oameni de ştiinţă independenţi, în numele Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA). Fiecare solicitare în parte se referă la un „eveniment” unic de modificare genetică (care înseamnă incorporarea unei anumite tulpini de material genetic într-un anume loc din genomul plantei) şi este evaluată din punctul de vedere al structurii genetice, modelului de expresie al proteinelor şi altor componente, interacţiunii dintre caracteristica/caracteristicile noi şi un anumit mediu, precum şi al utilizărilor avute în vedere (alimentaţie umană sau animală, cultivare, procesare etc). Abordarea pas cu pas înseamnă faptul că organismele transgenice nu sunt comercializate decât după ce au fost evaluate atent, într-un mediu izolat şi apoi au fost cultivate în loturi experimentale.
  2. După ce EFSA îşi încheie evaluarea din perspectiva protecţiei mediului şi a siguranţei alimentare pentru om şi animale, formulează o recomandare, care, dacă este pozitivă, formează baza unui proiect de decizie pentru aprobare, elaborat de Comisia Europeană. Decizia este apoi supusă votului, în cadrul unui comitet permanent format din reprezentanţi ai statelor-membre. Dacă acest comitet nu ajunge la un consens în privinţa deciziei, ea este analizată mai departe de Consiliul European. În practică, această etapă a devenit în totalitate una politică, dat fiind faptul că un număr de state-membre votează de obicei împotriva autorizării hibridului, chiar dacă EFSA emite o recomandare pozitivă. Dacă nu se ajunge la o decizie nici în cadrul Consiliului printr-o procedură de vot cu majoritate calificată, aceasta se întoarce la Comisie, prelungindu-se astfel şi mai mult întregul proces.
  3. Monitorizarea, trasabilitatea şi etichetarea de după lansare: ca prevedere generală a principiului de precauţie, înainte de emiterea consimţământului de comercializare trebuie aprobate nişte programe de monitorizare, iar trasabilitatea produsului de pe piaţă este asigurată prin etichetare şi prin înregistrări administrative efectuate pe tot lanţul alimentar. Autorizaţiile de comercializare sunt acordate la început pentru o perioadă maximă de 10 ani. După această perioadă, evenimentul trebuie să treacă din nou prin procesul de autorizare.
  4. Informarea publicului: pe parcursul procesului de aprobare, publicul este informat prin intermediul unor sinteze ale dosarelor tehnice depuse de către solicitanţi, prin publicaţii de opinie publicate de EFSA şi prin siturile internet ale autorităţilor naţionale şi ale Joint Research Centre7 (JRC) din cadrul Comisiei Europene.
  5. Principiul subsidiarităţii: deşi, în general, există reguli comune pentru asigurarea unei pieţe europene unice, pentru unele aspecte, responsabilitatea poate fi retransferată statelor-membre. Aşa stau lucrurile în cazul coexistenţei dintre culturile convenţionale, ecologice şi MG. Având în vedere diversitatea practicilor de cultură şi de amenajare funciară de pe teritoriul Europei, legislatorii cu considerat că statele-membre sunt mai bine plasate pentru a stabili măsurile corespunzătoare şi eficiente în vederea asigurării coexistenţei; astfel, Comisia nu face decât să prevadă nişte linii directoare în cadrul unei Recomandări (2003/556/EC).
  6. Respectarea regulilor internaţionale de comerţ: legislaţia Uniunii Europene este aliniată cerinţelor de comerţ internaţional ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului8 (fiind clară, transparentă şi nediscriminatorie) şi regulilor de schimburi comerciale transfrontaliere prevăzute în cadrul Protocolului Naţiunilor Unite de la Cartagena privitor la Biosecuritate. Cu toate acestea, caracterul politic al procesului practic de autorizare a dus la dispute la nivelul O.M.C., din cauza constatării unor probleme care ar putea afecta buna desfăşurare a comerţului.

Ce părere au europenii despre organismele transgenice?

În ciuda relatărilor conform cărora consumatorii europeni „resping” alimentele MG, sunt deja mulţi ani de când aceştia îşi pot urma propriile opţiuni. Anchetele recente au arătat că pentru cea mai mare parte a oamenilor, biotehnologia agricolă nu constituie o problemă importantă şi că majoritatea inclină mult mai mult să o accepte, decât ar fi putut fi cazul acum zece ani.

În acest sens, de pildă, o anchetă realizată de GMO Compass în 2008 arată că în Europa, consumatorii au o optică mai echilibrată asupra acestor organisme, date fiind preocupările din ce în ce mai mari pentru siguranţa alimentară a globului. Dintr-un total de 5000 de persoane care au răspuns chestionarului, aproape 84% s-au declarat în favoarea utilizării tuturor tehnologiilor, pentru a se evita o criză viitoare. Un procent de 84% au afirmat că plantele de cultură MG ar trebui să constituie o opţiune pentru îmbunătăţirea producţiilor medii, în paralel cu asigurarea protecţiei mediului. Numai 11% au fost împotriva acestei alternative. Vezi: http://www.gmo-compass.org/eng/news/stories/360.results_gmo_compass_snapshot_poll.html

Conform rezultatelor ultimei anchete efectuată de Food Standards Agency9 din Marea Britanie (din iulie 2009) în privinţa atitudinii consumatorilor vizavi de alimente (http://www.food.gov.uk/multimedia/pdfs/fsatrackersurvey.pdf), atunci când li s-a cerut părerea, îngrijorările acestora scăzuseră de la circa 40% în 2001 la 21% în 2009; neîntrebaţi despre organismele MG, doar 3% le-au precizat ca fiind un subiect de preocupare. Aceste cifre sunt cele mai scăzute de acest tip înregistrate până acum în anchetele acestei agenţii.

Ancheta din 2008 a Eurobarometrului referitoare la atitudinea cetăţenilor europeni în privinţa protecţiei mediului (Attitudes of European citizens towards the environment) indică următoarele aspecte:

  • Numărul europenilor îngrijoraţi vizavi de organismele MG a scăzut – de la 24% în 2004, la 20%. Pentru comparaţie: 23% din persoanele chestionate erau îngrijorate de pierderile biodiversităţii şi de poluarea rezultată în urma aplicării tratamentelor cu îngrăşăminte şi pesticide.
  • 26% consideră că lipsesc informaţiile privitoare la utilizarea plantelor MG în agricultură (procent care a scăzut de la 40% în 2004). Rezultatele arată, de asemenea, că persoanele care consideră că nu sunt bine informate sunt mai înclinate decât altele să se opună cultivării plantelor MG.

Ancheta realizată de Eurobarometru conchide că în general, europenii tind să considere că nu au informaţii suficiente despre organismele transgenice, însă, în acelaşi timp, exprimă niveluri relativ scăzute de preocupare în acest sens, faţă de alte îngrijorări legate de mediu, chiar şi atunci când sunt întrebaţi în mod expres. Studii similare (vezi aici: studies), realizate recent în Marea Britanie, au relevat următoarele lucruri:

  • Doar 4% din persoanele care au răspuns chestionarului, în Marea Britanie, menţionează organismele MG ca fiind un motiv de preocupare, din punctul de vedere al alimentaţiei.
  • Doar 21% din britanici sunt îngrijoraţi în ce priveşte alimentele MG – acest procent înregistrând o scădere de la 25% (în 2006).

Toate aceste anchete conturează o tendinţă de scădere a preocupărilor legate de biotehnologia agricolă, în paralel cu exprimarea unei dorinţe a consumatorilor de a fi mai bine informaţi.

O privire generală asupra mai multor sondaje de opinie şi de atitudine în rândul consumatorilor, în privinţa organismelor transgenice, poate fi găsită pe situl GMO Compass, la: Opposition decreasing or acceptance increasing?10

Din studiul efectuat de Eurobarometer reiese faptul că modificările climatice constituie motivul principal de preocupare pentru europeni, iar acesta este în creştere (47% în 2004 şi 57% în 2008). Poluarea apei şi a aerului sunt apoi următoarele elemente de pe lista preocupărilor.

Apăsaţi aici: Click here , pentru a afla modul în care organismele GM pot ajuta la abordarea acestor probleme…

Sondajele de opinie (vezi: Opinion polls) realizate în rândul agricultorilor din întreaga Europă indică faptul că aceştia vor să decidă singuri cultivarea sau necultivarea plantelor MG. În 2008, în Italia, o anchetă efectuată printre cultivatorii de porumb din Lombardia – principala zonă cultivatoare de porumb din această ţară – a indicat faptul că 67% ar cultiva porumb transgenic, dacă li s-ar permite. În Marea Britanie, un sondaj al fermierilor care cultivau plante MG în cadrul unor loturi de testare a indicat faptul că 95% ar cultiva astfel de plante dacă li s-ar da voie; dintr-un total de 24.000 de fermieri chestionaţi în Marea Britanie în 2008, aproape jumătate au răspuns favorabil, în timp ce numai 15% s-au opus cultivării organismelor transgenice. În Polonia, 85% din fermieri au fost de acord cu includerea opţiunii de cultivare a plantelor transgenice autorizate. În Spania, din 350 de cultivatori de porumb chestionaţi, 83% au fost de părere că fermierii ar trebui să aibă această opţiune de cultivare. În ţări ca Franţa sau Ungaria, unde în prezent există interdicţii de cultivare a acestor plante, opiniile fermierilor sunt, de asemenea, în favoarea organismelor MG. În Franţa, o anchetă efectuată în 2007 pe un număr de 400 de cultivatori de porumb a indicat că producătorii care cultivau 62% din suprafaţa totală de porumb consideră că ar trebui să aibă şi această opţiune de cultivare. În Ungaria, dintre cei 250 de fermieri chestionaţi, 53% au răspuns că vor să cultive porumb MG.

* Genetic Use Restriction Technologies („tehnologii pentru utilizare genetică restrictivă”)

1„Cinci ani de cultivare a bumbacului Bt în China: beneficiile continuă”

2„Culturile MG: impacturi globale socio-economice în perioada 1996-2007”

3„Noi studii de caz referitoare la coexistenţa culturilor MG şi non-MG în agricultura europeană”

4International Rice Research Institute

5„Porumbul care utilizează eficient resursa de apă”

6Consiliul de Bioetică Nuffield

7Centrul de Cercetare în Comun

8WTO – World Trade Organisation

9Agenţia Standardelor Alimentare

10Scade opunerea sau creşte acceptarea?

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *