REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011

Glasul lor începe să se audă cu putere mai ales în aceste momente, în care tocmai demnitari cu răspunderi mari în gestionarea treburilor statului se dovedesc a fi principalii opozanţi ai progresului ştiinţific din agricultură.

Principala acuzaţie

Demersul celor 56 de organizaţii profesionale din agricultură porneşte de la previziunile pesimiste privind capacitatea sectorului agroalimentar de a asigura hrana pentru cei 9 miliarde de oameni câţi vor popula Terra în anul 2050. Nici până acum alimentele nu au fost suficiente, iar subnutriţia bântuie şi astăzi pe întinse zone ale lumii. O spun toate organizaţiile care se ocupă de bunăstarea populaţiei.  În faţa acestei atitudini, chiar şi cele mai blânde organizaţii sunt scandalizate. Concret, ele reclamă astăzi faptul că agricultorului i s-a îngrădit dreptul de a alege tipul de tehnologie şi de cultură. Acuzaţiile se duc spre cei care instigă populaţia împotriva organismelor modificate genetic. Lipsa de informare nu poate duce la susţinerea cercetării, care să permită într-o bună zi creşterea randamentelor agricole pe unitatea de suprafaţă, cu diminuarea cantităţii de apă utilizate şi a inputurilor chimice (îngrăşăminte şi pesticide) necesare procesului de producţie.

Riscuri există de când lumea

Desigur, există riscuri, însă ele sunt similare cu cele din domeniul sănătăţii sau al energiei nucleare. Cercetările ştiinţifice au rolul de a măsura şi imagina cum pot fi depăşite riscurile potenţiale. Decidenţii politici trebuie să deţină zilnic informaţii cu privire la rezultatele cercetărilor experimentale. Este uimitor cum militanţi obscurantişti pot să-şi aroge dreptul de a distruge munca cercetătorilor, după care tot ei solicită rapoarte cu privire la efectele plantelor modificate genetic asupra oamenilor. Cum pot fi întocmite aceste rapoarte, dacă an de an munca cercetătorilor este înjosită? Din cauza celor care se pun stavilă în calea progresului genetic, agricultorii din România au ajuns la limita suportabilităţii costurilor de producţie. Desigur, atingerea obiectivului autono­miei financiare a sectorului nu trebuie să fie de o manieră brutală, chiar dacă vorbim de ţările bogate sau sărace. Foarte multe zone din Africa, America Latină şi Asia, inclusiv din România, sunt golite de „ţărănime“, care se vede obligată să plece în pribegie şi să bată la porţile celor bogaţi.

Marea greşeală

Nu aceasta este calea pe care trebuie s-o urmeze agricultura. Această ramură se află acum în faţa unui progres ştiinţific capabil să schimbe fundamental destinul locuito­rilor de la sate. Disputa actuală pe seama acestui progres este una aberantă. Cele 56 de organizaţii profesionale din agricultura României susţin că marea lor greşeală a fost că au stat în expectativă, îndemnate fiind de autorităţi să nu-i supere pe europenii care nu vor să audă de orga­nismele modificate genetic. Ele avertizează că vor forţa nu numai la porţile guvernan­ţilor noştri, dar şi la cele de la Bruxelles. Atunci când România a negociat Dosarul Agricol, nu se pomenea nimic de obligaţia de a scoate din cultură plantele modificate genetic. Interdicţia a venit după aderare, iar agricultorii o socotesc aberantă şi imposibil de acceptat. De altfel, în sprijinul opţiunii lor pentru ştiinţa biotehnologică vin şi cercetă­to­rii tocmai din ţările în care guvernele lor au decretat tot felul de moratorii.

Related Post

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *