Articole recente
Fundația Bill și Melinda Gates se sperie de OMG?

Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au modificat genetic un hibrid de porumb, astfel încât planta însăși suprimă aflatoxina sub niveluri detectabile, chiar și atunci când este infectată cu ciuperca Aspergillus, care produce în mod normal aflatoxine. Ei au raportat rezultatele studiului lor în revista Science Advances la începutul acestui an.
Monica Schmidt, botanist genetician în cadrul Universității din Arizona, a condus o echipă care a folosit ARN de interferență pentru a produce inhibarea unor gene adăugate, induse de gazdă. Procesul a implicat înglobarea unei molecule din ciuperca Aspergillus într-o plantă de porumb. Când planta și ciuperca schimbă biți mici de informații genetice în timpul infecției, mecanismul care produce aflatoxina este inhibat.

Fundația Bill și Melinda Gates, care a sustinut in trecut mai multe proiecte de cercetare pentru dezvoltarea unor plante modificate genetic cu toleranță superioară la secetă, a oferit fondurile inițiale pentru cercetare, dar a refuzat propunerea de finanțare a fazei a II-a, chiar dacă așa-numita tehnică de cal troian a fost 100% eficientă, nu a afectat planta de porumb în nici un alt mod și a făcut imposibil ca ciuperca să dezvolte rezistență.
Doi recenzenți au întrebat dacă fundația a vrut sau nu să se implice în cercetarea asupra OMG-urilor.
În replică, reprezentanți ai Fundației au declarat că nu este ceva neobișnuit ca la un proiect să fie finanțată doar prima fază. În ceea ce privește acest proiect, Fundatia a decis să exploreze alte modalități de a elimina aflatoxina din porumb, au spus aceștia.
La rândul său, Schmidt a declarat că ar putea înțelege neîncrederea publicului față de companiile care au folosit OMG-uri pentru a-și spori profiturile, dar declară că dorește ca această neîncredere să nu se extindă la cercetarea cu privire la OMG-uri care vizează reducerea bolilor și a foametei.

Schmidt speră să poarte discuții și cu alte grupuri publice și private și cu societățile producătoare de semințe în această iarnă despre continuarea cercetărilor efectuate de Universitatea din Arizona. „Este esențial ca acest proiect să nu fie abandonat. S-ar putea salva vieți și ar spori posibilitatea de a asigura hrană oamenilor”, spune ea.
În Africa, un porumb fără aflatoxină ar salva vieți. Clima tropicală este ideală pentru dezvoltarea mucegaiului și a infecțiilor cu aflatoxine la porumb. Mulți africani se hrănesc cu porumbul pe care îl produc. Conținutul de aflatoxină este responsabil de subdezvoltarea copiilor, de creșterea incidenței cancerului hepatic și, pe fondul scăderii imunității, la creșterea susceptibilității la boli cum ar fi HIV și malaria.

Articolul original este disponibil pe http://www.wallacesfarmer.com/corn/promising-gmo-corn-stalled-lack-funding

Related Post