Articole recente
Vaticanul consideră pâinea fără gluten necorespunzătoare pentru euharistie

Pâinea folosită pentru euharistie în timpul celebrării liturghiei romano-catolice nu trebuie să fie fără gluten – deși poate fi făcută din plante modificate genetic, a decis Vaticanul zilele trecute, informează BBC.
Într-o scrisoare adresată episcopilor, cardinalul Robert Sarah a precizat că pâinea poate avea conținut scăzut de gluten, dar trebuie să existe suficientă proteină în grâu pentru a se putea obține o pâine fără aditivi.
„Noile reguli sunt necesare pentru că acum pâinea pentru euharistie este vândută în supermarketuri și pe internet”, a spus cardinalul.
Catolicii cred că pâinea și vinul consumate în timpul euharistiei sunt provenite din trupul și sângele lui Hristos, printr-un proces cunoscut sub numele de transubstanțiere.
Vinul folosit trebuie să fie, de asemenea, “natural, din sucul strugurilor, pur și neamestecat cu alte substanțe”, a mai spus cardinalul Robert Sarah, membru al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a Vaticanului.
Hotărârea a fost emisă la cererea Papei Francis, se mai precizează în scrisoare.
În întreaga lume există circa 1,2 miliarde de romano-catolici.

Articolul original este disponibil pe http://www.bbc.com/news/world-europe-40545023

Related Post