Breaking News ➤
Insectele mg – o alternativ la insecticide!
 

infoomg

Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

 
 
infoomg.ro Scroll scroll
down
 
 

Și ministrul german al Agriculturii susține utilizarea culturilor editate genetic !

18/01/2018 by: admin

Ministrul german al Agriculturii, Julia Klöckner, a prezentat îmbunătățirea genetică a culturilor ca pe un mod durabil și necesar pentru a contribui la asigurarea securității alimentare. În declarația pe care a dat-o unor agenții de presă germane, Klöckner s-a declarat deschisă la ideea folosirii noilor tehnici de editare genetică, cum ar fi CRISPR-Cas, recunoscând că „permite culturilor să fie optimizate mai repede și mai precis și că sunt orientate în special către rezistența la secetă, rezistența la dăunători și protecția culturilor ”. Mai mult decât atât, a subliniat că „ar trebui să folosim acest potențial enorm pentru inovație ”.

În declarațiile sale, ministrul amintește că agricultura a fost mereu în schimbare, pentru a se adapta la provocările momentului, schimbându-se pentru a satisface nevoile omului, iar aceste noi tehnici reprezintă un alt pas în această istorie a evoluției. Pe această linie, ea a solicitat, de asemenea, ca cercetările privind alternativele non-chimice pentru producția de culturi să fie un domeniu prioritar și a evidențiat valoarea agriculturii de precizie, în care utilizarea de îngrășăminte poate fi redusă, menținând protecția maximă a culturilor.

Ministrul a anunțat că va începe o serie de întâlniri cu toți cei implicați în sectorul agricol, în timpul evenimentului „Săptămâna Verde Internațională”, care se va sărbători la Berlin, începând de vineri, 17 ianuarie.

În legătură cu relația dintre agricultură și societate, ea a anunțat că primul eveniment este pregătit sub forma unor forumuri de discuții la nivel național, astfel încât sectorul să poată fi mai cunoscut:„Aducem asociații agricole, de mediu, consumatori, mass-media și politicieni. Trebuie să vorbim despre cât de fezabile sunt aceste așteptări și despre cât ne costă.“

Primul forum din această serie va avea loc pe 21 ianuarie.

Articolul original este disponibil pe https://www.focus.de/finanzen/boerse/wirtschaftsticker/unternehmen-kloeckner-offen-fuer-genschere-bei-zucht-von-kulturpflanzen_id_11520866.html?mc_cid=be17920608&mc_eid=63dbba79d4

 
 
 

Related posts

 
 
 
 
 
 
InfoOMG
Biotech Crew

Un proiect de informare susținut de asociația profesională AgroBiotechRom a producătorilor și utilizatorilor de biotehnologii agricole din România

Facebook Twitter Youtube